Bicicletele electrice şi trotinetele electrice vor trebui obligatoriu asigurate, se arată într-un proiect de lege adoptat vineri de Guvern.

Guvernul a adoptat vineri un proiect de lege care prevede, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, reaşezarea întregului sistem al asigurărilor obligatorii pentru vehiculele care circulă pe drumurile publice, RCA.

Proiectul adoptat îşi va urma parcursul parlamentar pentru aprobare şi intrare în vigoare.

„Vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehiculele care, conform legislaţiei naţionale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, şi dau două exemple relevante: trotinetele electrice şi bicicletele electrice vor trebui obligatoriu asigurate”, a spus Mihai Constantin.

Acesta arată că vor fi şi exceptări de la obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă.

„Vor fi exceptate de la o astfel de asigurare fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie, destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie. O altă excepţie de la obligativitatea de asigurare este cazul utilizării vehiculelelor în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv a curselor şi competiţiilor, dar această exceptare se aplică numai în cazul în care organizatorul sau orice altă parte implicată în eveniment are încheiată o asigurare sau pune la dipoziţie o garanţie alternativă care acoperă eventualele prejudicii care ar fi intrat sub incidenţa unui RCA clasic”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAnul 2024, 4 rânduri de alegeri în România. Emisiunea Culisele Statului Paralel revine, din 8 ianuarie, de la ora 21.00
Articolul următorCriză sanitară în România: sindicaliștii din Sănătate amenință cu cea mai mare grevă