Luni seara, în jurul orei 19.30, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Merei au fost sesizaţi de o femeie de 25 de ani,din comuna Stâlpu, cu privire la faptul că i-a fost sustrasă o sumă de bani din interiorul mașinii.

În baza sesizării, polițiștii au demarat activităţi pentru identificarea și depistarea bănuitului, stabilind în scurt timp că este vorba de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Merei.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că în jurul orei 18.00, păgubita ar fi venit în vizită la o cunoștință din Merei și ar fi parcat autoturismul pe drumul sătesc, în fața imobilului. Bănuitul ar fi profitat că proprietara nu ar fi asigurat portiertele și ar fi sustras din torpedoul mașinii 500 lei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt și continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPolițiștii au reținut 12 permise pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise
Articolul următorInfracţiuni şi contravenţii la regimul silvic constatate de poliţişti