În ziua de 11 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi au aplicat 117 sancţiuni contravenţionale și au reţinut 15 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.
Aparatele radar au înregistrat 57 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 9 de conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză – 114 km/h – au fost înregistrate autovehiculele a doi șoferi de 26 și 42 de ani, din Iași, respectiv Râmnicu Sărat, care rulau pe DN2E85, în afara localității Mihăilești, respectiv Limpeziș.
Alte sancţiuni au fost aplicate ieri şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (16), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (11), dar şi pentru alte abateri în trafic (29).
Alte 6 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar și pentru neprezentarea la sediul poliției în termen de 24 de ore.
De asemenea, polițiștii au mai întocmit 3 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 49.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Buzau