În ziua de 15 martie a.c, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 238 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 16 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic. Ieri, poliţiştii rutieri împreună cu poliţişti de ordine publică, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza celor două municipii, ce a avut ca scop prevenirea accidentelor, disciplinarea şi responsabilizarea pietonilor

În urma activităţilor, poliţiştii au identificat şi consiliat 95 de pietoni, cu privire la respectarea normelor rutiere. Totodată, polițiștii au reținut 6 permise de conducere pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor.

Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 52 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 6 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză în localitate– 106 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat, din Olt, de 41 de ani, ce rula pe DN2E85, în Costești.

Alte sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (35), pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor (17), dar şi 31  pentru alte abateri în trafic.

Alte 4  permise de conducere au fost reţinute pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma producerii unui accident soldat doar cu pagube materiale, pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, dar și pentru nerspectarea culorii roșii a semaforului.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste  63.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au întocmit două dosare penale pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, ,dar și pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu detine permis de conducere

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSindicatul Naţional Sport şi Tineret, noi acuzaţii la adresa lui ministrului Novak: Ministrul Sportului se antrenează la birou, unde şi-a instalat un sistem complet
Articolul următorFemeie atacată de un câine în orașul Nehoiu