În ziua de 04 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 117 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 14 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Aparatele radar au înregistrat 51 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 11 de conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză – 122 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui șofer de 29  de ani, din Dâmbovița, care rula pe șoseaua Nordului, în Municipiul Buzău.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (17)  şi 41 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Alte trei permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar și pentru neprezentarea la sediul Poliției în termen de 24 de ore în urma unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

Poliţiştii au avut în vedere respectarea regulilor de circulaţie şi de către alţi participanţi la trafic, pentru neregulile constatate fiind sancţionaţi 12 de pietoni, biciclişti şi căruţaşi.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 50.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDistracție în siguranță! Polițiștii buzoieni au desfășura activități de prevenire
Articolul următorAccident pe DJ203D, în afara localității Țintești