În perioada 17 – 23 iulie a.c., în judeţul Buzău au fost desfăşurate ample acţiuni pentru reducerea riscului rutier, la care au fost angrenaţi atât poliţiştii rutieri, cât şi efective din cadrul structurilor de ordine publică.

Poliţiştii au acţionat, în principal, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie în judeţul Buzău – viteza neadaptată condiţiilor de drum sau de trafic, neacordarea priorităţii de trecere celor care au acest drept, indisciplina pietonală şi a bicicliştilor, însă nu au fost trecute cu vederea nici celelalte abateri comise de participanţii la trafic. Poliţiştii au acţionat coordonat pe toate drumurile naţionale, dar şi pe drumurile judeţene şi comunale.

De la începutul anului, pe raza judeţului Buzău s-au produs 274 de accidente, cu 14 mai multe decât în aceiași perioadă a anului trecut, dintre care 31 din categoria celor cu repercusiuni grave, cu 10 mai puține decât anul trecut, în urma cărora 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, față de 19 anul trecut, iar 14 au fost rănite grav, cu 11 mai puține decât anul trecut.

Prin acţiunile organizate, poliţiştii au urmărit să prevină principalele cauze generatoare de accidente, dar şi să combată comportamentul agresiv al şoferilor în trafic, să depisteze şi să scoată din trafic şoferii care periclitează siguranţa rutieră prin condusul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

În timpul acţiunilor poliţiştii au informat cetăţenii cu privire la modificările legislative în domeniul rutier, pentru o mai bună sedimentare a consecinţelor la care se supun prin săvârşirea abaterilor din această sferă.

În perioada de referinţă au fost aplicate 385 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 261 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 28 pentru neacordarea de prioritate, 61 pentru abateri săvârşite de pietoni şi 35 pentru nereguli la regimul circulaţiei constatate în cazul bicicliştilor.

În total, 91 de şoferi au rămas fără drept de a conduce pentru următoarea perioadă, dintre care 14 pentru că au călcat pedala de acceleraţie  cu peste 70 km/h faşă de viteza maximă admisă pe tronsonul de drum respectiv, 49 pentru că au depăşi limita de viteză stabilită de legiuitor cu 50-70 km/h şi 28 au predat permisele pentru că nu au acordat prioritate de trecere autovehiculelor care aveau acest drept sau pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului.

POLIŢIŞTII INFORMEAZĂ:

Unele din principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere sunt reprezentate de  consumul de băuturi alcoolice și/sau de substanțe stupefiante, precum și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Urmările accidentelor rutiere nu sunt transpuse numai în forma unor pagube materiale, ci uneori rezultatul este vătămarea grave a persoanelor implicate și chiar și pierderi de vieți omenești.

Indiferent de calitățile personale sau de experiență la volan, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante nu percep corect mediul înconjurător, își supraevaluază aptitudinile, iar reacțiile la stimuli sunt fie întârziate, fie inexistente, rezultatul fiind încălcări ale regulilor de circulație, care pot avea urmări dintre cele mai grave.

În acest context, precum și în contextul creșterii numărului de accidente mortale provocate de conducători auto care nu dețin permis de conducere, s-a constatat necesitatea implementării unor demersuri legislative care să modifice reglementările în vigoare. Astfel, în data de 10 iulie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial legea numărul 213/2023, cunoscută și cu denumirea de Legea Anastasia (intitulată astfel în memoria unei fetițe accidentată mortal de către un șofer care nu deținea permis de conducere auto). Această lege, vine în completarea art.91 din Legea nr. 286/ 2009 privind Codul Penal și prevede la art. Unic un nou aliniat : “3 ind. 1-  nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”.

Toți participanții la traficul rutier, indiferent de calitatea acestora, au obligația legală de a adopta o conduită preventivă, care să ducă la evitarea producerii accidentelor, a pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDavid Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale din Japonia
Articolul următorDoi buzoieni au fost reținuți după ce în urma unor discuții în contradictoriu, au început să se agreseze reciproc într-un taxi