Luni, 24  aprilie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 188 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 16 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi, cât şi în afara acestora.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 51 de şoferi care au călcat prea tare pedala de acceleraţie, dintre aceştia 7 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv pentru 120 de zile.

Alte 9 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, pentru neacordarea de prioritate celor care aveau acest drept, pentru nerespectarea semnalelor polițistului rutier, pentru defecțiuni tehnice grave la sistemul de frânare, dar și pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale.

31 de căruţaşi și pietoni au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic. Cu toţii au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (35), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (18), dar şi 46 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 54.000 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii ,,de conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat”, unui bărbat de 45 de ani, din Focșani, care a fost depistat în timp ce conducea autoturismul în municipiul Buzău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentProdusele de protecţie a plantelor în atenţia poliţiştilor buzoieni
Articolul următorAu început înscrierile la Simpozionul de Artă Plastică- Tabăra de pictură