În perioada 13 – 19 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost angrenaţi într-o acţiune ce a vizat prevenirea accidentelor de circulaţie în care ar putea fi implicate autovehicule destinate transportului rutier public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi autovehicule destinate transportului public de persoane, cu capacitate de transport mai mare de 8+1 locuri.

Poliţiştii au efectuat verificări şi cu privire la respectarea legalităţii transportului public de marfă şi persoane, în vederea depistării efectuării altor curse decât cele permise de licenţa de traseu, efectuarea în mod ilegal a unor curse regulate sub „masca” unor curse ocazionale speciale, nerespectarea prevederilor graficelor de circulaţie sau a timpilor de odihnă.

În total, au fost controlate 414 autovehicule (248 efectuau transport public de marfă şi 108 transport public de persoane), şi au fost aplicate 258 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 222 pentru nereguli constatate în domeniul transportului public de mărfuri şi 36 pentru nereguli comise de către cei care efectuau transport public de persoane.

Dintre cele 222 de sancțiuni contravenționale, 81 sunt pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 66 pentru neportul centurii de siguranță, 21 pentru defecțiuni tehnice 

Acţiunea s-a desfăşurat în conformitate cu planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) pentru anul 2023.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentElena Udrea, dezvăluiri despre Grupul de la Cluj – Cum comentează Cozmin Gușă
Articolul următorIgnoranța te poate transforma în victimă!