În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 184 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 42.000 de lei.

Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 57 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 7 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile. Cea mai mare viteză – 131 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 51 de ani, din Ilfov, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în localitatea Oreavul.

Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale pentru neportul centurii de siguranţă (33), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (16), dar şi pentru alte abateri în trafic (35).

Poliţiştii au reţinut alte 9 permise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric, pentru depășiri neregulamenare și pentru conducerea pe contrasens.

Tot ieri, poliţiştii au întocmit două dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului și pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Pentru că nu au respectat regulile de circulație au fost sancționați contravențional 33 de pietoni.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMinistrul Bogdan Aurescu spune de ce l-a convocat pe ambasadorul Rusiei, Valeri Kuzmin
Articolul următorModificare MAJORĂ în Codul Rutier! Este OFICIAL: polițiștii nu mai pot da amenzi în baza filmărilor din trafic