În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 172 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 40.000 de lei.

Poliţiştii au acționat pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, dar şi pe raza municipiilor şi oraşelor din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive.

Au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea limitelor maxime admise de viteză, iar împotriva a 5 conducători auto s-a măsurat complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză – 156 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 55 de ani, din Ilfov, ce rula pe DN2E85, în afara localității Poșta Câlnău.

Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice(8), pentru neportul centurii (14) dar şi pentru alte abateri în trafic (28).

Poliţiştii au mai reţinut alte 9 permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, pentru depășiri neregulamentare și pentru neprezentarea în termen de 24 de ore după un evenimnet rutier soldat doar cu pagube materiale.

Au fost întocmite și două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Polițiștii rutieri și de ordine publică au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru combaterea indisciplinei pietonale şi responsabilizarea pietonilor care îşi pun viaţa în pericol prin modul în care aleg să traverseze drumurile publice.

Au fost sancţionaţi contravenţional 75 de pietoni despre regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentALERTĂ: Tentativă de fraudă cu donații false pentru cauza Ucrainei propagată prin e-mail
Articolul următorODESA, ultima redută | Rezistență cu mâinile goale – războiul celor care nu mai au nimic de pierdut. BĂTĂLIA pentru sudul Ucrainei a început – VIDEO și FOTO