În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 39.000 de lei.

În intervalele orare 09.00-12.00, respectiv 15.00-18,00, poliţiştii rutieri, împreună cu efectivele de ordine publică, au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în care ar putea fi victimizaţi pietonii. Astfel, 61 de pietoni care au fost surprinşi că nu respectau regulile de circulație şi afectau siguraţa rutieră, au fost sancţionaţi contravenţional..

Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 32 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 5 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile. Cea mai mare viteză – 164 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui tânăr de 24 de ani, din Galați, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localității Căldărușanca.

Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă (20), pentru defecțiuni tehnice ale vehiculului (9) şi pentru alte abateri în trafic (25).

Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar și pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.

Tot ieri, poliţiştii au întocmit un dosar penal care a vizat conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.                 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentLegile Puterii. Ministrul Muncii, DETALII exclusive despre MĂRIREA PENSIILOR. Ce se întâmplă cu ajutorul pentru încălzire
Articolul următorS-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile