Peste 120 de polițiști buzoieni vor merge la Centrul de Transfuzii, pentru a dona sânge

Timp de o saptamana, polițiștii buzoieni se vor prezenta, pe rand, la Centrul de Transfuzii, pentru a dona sânge.  Acțiunea este desfășurată în scopul conștientizării cu privire la faptul că sângele este un produs care nu poate fi cumpărat sau fabricat, ci poate fi obținut numai prin donare benevolă.

Numai în ultimul an, numărul donatorilor permaneți de la Buzău s a înjumătățit. Mai mult, odată cu pandemia de coronavirus, Centrul de Transfuzii se confruntă cu o criză fără precedent, în cee ace privește rezervele de sânge. Tocmai de aceea, cei care au mers azi să doneze fac un apel public, către toți buzoienii apți, să li se alăture în această cauză nobilă

Persoanele care doresc să doneze sânge trebuie să aibă la ele un document de identitate, în original: cartea de identitate, pașaport, carnet de conducere, care să nu fie expirate. Donarea se realizează în condiții de siguranță, luându-se măsuri suplimentare pentru a fi împiedicată transmiterea coronavirusului. La nivelul centrului de transfuzie s-au luat măsuri suplimentare pentru siguranța donatorilor, a personalului centrelor și a persoanelor la care vor ajunge produsele sanguine.

Articolul precedentEmisiunea „Legile puterii” revine la Realitatea PLUS. Mădălina Dobrovolschi, față în față cu cei mai puternici oameni în stat
Articolul următorPeste 4000 de buzoieni, izolați la domiciliu