În perioada 12 – 14 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi de creştere a siguranţei rutiere, fiind aplicate 469 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute 66 de permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Astfel, în zilele de vineri şi duminică, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Buzău au defăşurat acţiuni care au avut ca scop combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

În contextul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 242 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care au călcat prea tare pe pedala de acceleraţie, iar 48 dintre aceştia au rămas fără dreptul de a conduce autovehicule pentru următoarele 90 de zile.

Alte 18 permise de conducere au fost reţinute pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului, pentru neprezentarea la Poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment soldat doar cu pagube materiale, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar,  precum şi circulaţia pe sensul opus de mers.

Au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (71), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (12), dar şi 76 pentru alte abateri în trafic. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 200.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBărbat de 87 de ani mort pe stradă
Articolul următorScoși din trafic pentru consum de alcool