În ultimile 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi au aplicat 142 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 19 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Ieri, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor, disciplinarea şi responsabilizarea pietonilor și a bicicliştilor. În urma activităţilor, poliţiştii au identificat şi consiliat 32 de pietoni și biciclişti.

”Pe zi ce trece, bicicleta câştigă tot mai mulţi adepţi, însă, indiferent de vârstă, aceasta trebuie utilizată corect pe drumurile publice, în spiritul conduitei preventive. Ca urmare a lipsei de precauţie, tot mai biciclişti cad victime ale accidentelor de circulaţie.

Nesemnalizarea şi neasigurarea înainte de efectuarea schimbării direcţiei de mers, în special spre stânga şi la plecarea de pe loc, sunt abateri care constituie principalele cauze ale evenimentelor rutiere datorate bicicliştilor.

Majoritatea accidentelor cu biciclişti se produc în mediul urban, în zona marilor intersecţii, ca urmare a neacordării de prioritate la trecerea altor autovehicule, a tranzitării pe culoarea roşie a semaforului, precum şi nerespectării semnificaţiei indicatoarelor.

Folosirea bicicletei pe timpul nopţii sau în condiţii meteorologice nefavorabile, mai ales dacă nu este echipată corespunzător cu mijloace de semnalizare, reduce posibilitatea conducătorilor auto de a-i sesiza pe biciclişti. Aceasta este de asemenea o cauză frecventă în producerea de accidente rutiere cu victime din rândul bicicliştilor.

Deosebit de periculoase sunt şi conducerea bicicletei sub influenţa băuturilor alcoolice, transportul altor persoane pe bicicletă, transportarea unor bagaje voluminoase, precum şi deplasarea în grupuri a bicicliştilor” atrag atenția polițiștii rutieri de la IPJ Buzău.

Aparatele radar au înregistrat 60 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 16 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză pe timp de noapte – 131 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 31 de ani, din Buzău, care rula pe DN2E85, în localiatea  Cioranca .

Alte sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (22), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (8), dar şi pentru alte abateri în trafic (28).

Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru depășire neregulamentară.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 50.000 de lei.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFiți precauți cu necunoscutul din spatele celuilalt computer!
Articolul următorBuzoian depistat la volan cu o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat