Toate structurile M.A.I., sub autoritatea Instituției Prefectului, au participat la acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-Cov2, în zonele aglomerate din județul Buzău.

În data de 26 aprilie a.c., peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au desfăşurat în sistem integral acţiuni de verificare în zonele aglomerate, centre comerciale, gări, autogări, pieţe, târguri, restaurante şi terase dar şi mijloace de transport în comun, pentru respectarea măsurilor sanitare impuse de pandemia de Covid-19.

Astfel, au executate 5 acțiuni punctuale şi 100 de controale în care au fost verificate peste 20 de unităţi comerciale. Peste 900 de persoane au fost legitimate şi verificate.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi în trafic şi au verificat peste 15 autovehicule destinate transportului public de persoane.

În cadrul activităților de verificare și control poliţiştii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care 16 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Valoarea totală a sancţiunilor  a fost de 9.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAndrei Baciu: ”Vom crește numărul centrelor mobile care vor ajunge în principal în zonele rurale”
Articolul următorAcuzat că a spart ușa unei anexe și a sustras mai multe bunuri