Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 130 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 7 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Poliţiştii au acționat ieri pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, dar şi pe raza municipiilor şi oraşelor, pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive. 47 dintre sancţiunile aplicate ieri au fost pentru nerespectarea limitelor maxime admise de viteză, iar împotriva a 5 conducători auto s-a luat şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză în localitate – 129 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unei tinere de 24 de ani, din Bacău, ce rula pe DN2E85, în localitatea Oreavul.

Alte două permise de conducere au fost reţinute de către poliţişti pentru neacordarea de prioritate şi pentru conducerea vehiculului pe sensul opus de mers.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (24), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (8),  dar şi 31 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 38.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului unui bărbat în vârstă de 46 de ani, din Covasna. În cayul acestuia, etilotestul a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDosar penal pentru tăiere ilegală de arbori
Articolul următorCe trebuie să știi când ieși cu ATV-ul, MOPEDUL SAU SCUTERUL pe drumurile publice