În data de 13 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 16 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Poliţiştii Serviciului Rutier Buzău au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi, cât şi în afara acestora.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 31 de şoferi care au încălcat limitele legale de viteză, iar 12 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile. Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului.
Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (7), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (4), dar şi 11 sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 33.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Buzau