Ploaie de figurine de pluș, la meciul dintre HC Buzău și Minaur
Ultima reprezentanție pe teren propriu a Lupilor buzoieni a fost una cît se poate de specială. Înaintea fluierului de start al partidei, cei peste 1000 de spectatori prezenți la meci au aruncat, după modelul ultrașilor, cu obiecte în teren.
Numai că în loc de petarde și fumigene, au fost folosite jucării de pluș. Cadourile oferite de spectatori vor fi direcționate, ulterior, copiilor defavorizați din tot județul
Campania marca HC Buzău, intitulată „Fă o bucurie, donează o jucărie” a demarat în primele zile ale lunii decembrie. Buzoienii au avut posibilitatea de a dona orice lucru de prisos, dulciuri, rechizite sau alimente, într-un loc special amenajat în holul sălii sporturilor. În doar cîteva zile, sute de obiecte s-au strîns pentru a fi donate ulterior. Punctul culminant al campaniei a fost atins aseară, la meciul cu Minaur.
Toate jucăriile vor fi donate după ce, în prealabil, vor fi triate de Direcția Generală pentru Asistența Socială și Protecția Copilului și direcționate către diferite cazuri din județ.