În ziua de 9 martie a.c, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 234 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 17 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 53 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 6 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile.

Cu cea mai mare viteză – 114 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui şofer de 52 de ani, din București, ce rula pe DN2E85, în localitatea Costești.

Alte 91 de sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă, 12 pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor, dar şi 42  pentru alte abateri în trafic.

11 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, pentru nerespectarea priorității de trecere, dar și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

20 de pietoni, căruțași și bicicliști au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic. Cu toţii au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 61.000 de lei.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAr fi efectuat mai multe transporturi de material lemnos, lemn foc, din specia fag, fără respectarea cadrului legislativ incident
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET