Virusul pestei porcine continuă să se extindă în județul Buzău, iar în ultima săptămână medicii sanitar-veterinari au mai confirmat două noi focare de boală, unul fiind la o exploatație comercială. Este vorba despre o fermă de pe raza comunei Glodeanu Siliștea unde sunt crescute mii de animale. Centrul Local de Combatere al Bolilor a decis uciderea tuturor suinelor, iar ferma, cel puțin pentru o perioadă, va fi închisă.

Buzăul a ajuns să numere 20 de focare de pestă porcină, iar ultimele două confirmări au fost date de Direcția Sanitar Veterinară în ultimele zile. Dacă până acum virusul a fost depistat doar în gospodării, de această dată,  este afectată o fermă din Glodeanu Siliștea, unde sunt crescuți 8.300 de porci.

Focarul de la Glodeanu Siliștea a fost descoperit ca urmare a recoltării de probe în cadrul programului propriu de control. Proprietarul a recoltat probe de sânge și le-a adus la laborator. Au fost expediate la Laboratorul Național de Referință. Rezultatul a fost pozitiv la un singur animal, din zece probe recoltate.

Proprietarul acestei ferme este cel mai mare crescător de suine din Buzău, deținând alte șase ferme pe teritoriul județului dar și alte exploatații comerciale în județul Ialomița. 

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDepistat de radar cu 138 km/h în localitate
Articolul următorExplozie fără incendiu în Potoceni