În data de 30 decembrie a.c., polițiștii de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Buzău la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Bănuiți sunt o femeie şi un bărbat, în vârstă de 45 şi 54 de ani, despre care existau indicii că ar deţine în vederea comercializării articole pirotehnice, fără respectarea prevederilor legale.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost identificate şi ridicate aproximativ 9.600 de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2, F3 şi F4, în greutate de 207 kg.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37, lit. a din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Totodată, polițiștii din dispozitivul de ordine și siguranță publică din mediul urban şi rural au desfăşurat activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente negative ce s-ar putea produce pe fondul utilizării necorespunzătoare a acestor categorii de produse.

Au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale conform Legii 126//1995 privind regimul materiilor explozive,  în valoare de peste 20.000 de lei. În urma constatări contravenţiilor, au fost ridicate în vederea confiscării 1240 de articole pirotehnice din diverse categorii.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentArtefact vechi de 6000 de ani predat de poliţiştii de la Pătârlagele Muzeului Judeţean Buzău
Articolul următorLoteria vaccinării: Marele premiu în valoare de 1 milion de lei și numerele câștigătoare, extrase în această seară