Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Smeeni, au efectuat percheziții la domiciliile principalilor bănuiți de furt şi înşelăciune. Fapta a fost sesizată în data de 25 iulie a.c., de către ginerele părţii vătămate – o femeie în vârstă de 64 de ani, din Brădeanu.

În urma investigațiilor s-a stabilit că bănuiți de comiterea faptei sunt trei bărbaţi din județul Ialomiţa, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani.

Din verificări s-a stabilit că, în ziua de 23 iulie a.c., bănuiții ar fi sustras femeii un cazan din cupru şi un sac de grâu, pretinzând că repară cazane. Aceştia au lăsat în schimb localnicei un alt cazan, cu aceleasi dimensiuni, dar având greutatea mult mai mică. Având în vedere că bărbaţii nu s-au prezentat în ziua următoare pentru restituirea recipientului, aşa cum se înţeleseseră iniţial, partea vătămată a povestit cele întâmplate ginerelui său care a alertat poliția. Prejudiciul a fost estimat de către persoana vătămată la 10.000 de lei.

Marți dimineaţă, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Smeeni, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, în baza mandatului emis de Judecătoria Pogoanele, s-au deplasat pe raza oraşului Căzănești, județul Ialomița, unde au efectuat două percheziții domiciliare la imobilele utilizate de bănuiţi. Polițiștii au descoperit şi recuperat bunurile sustrase și le-au predate păgubitei.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCel mai mare număr de infectări raportate în județul Buzău în ultimele săptămâni
Articolul următorFlorin Cîțu condamnat, ce va face Klaus Iohannis – Liderii opoziției îi solicită președintelui să ceară demisia premierului