În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, efectuează 5 percheziții domiciliare, în județele Buzău, Giurgiu și Ilfov, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid-19.

Activitatea vizează un cabinet medical individual, printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestei entități. Dosarul penal are la bază săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și uz de fals.

Dosarul a fost deschis de procurori și polițiști buzoieni care au pornit pe urmele a patru ceritificate presupus false, eliberate pe numele membrilor unei familii. Este vorba despre soț, soție, noră și ginere, antivacciniști declarați inclusiv prin postări pe rețele de socializare. La sfârșitul lunii iulie, cei patru apăreau pe platforma de vaccinare ca fiind vaccinați. Anchetatorii au descoperit filiera pe care s-au obținut certificatele fără ca, în realitate, cei patru să se fi vaccinat. Este vorba despre obținerea certificatelor dintr-un cabinet medical din județul Giurgiu.

Polițiștii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate urmând a fi conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Activitățile beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Buzău și Giurgiu și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAsteroidul (7482) 1994 PC1 a trecut prin apropierea Pământului
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Adrian Severin, prima reacție după războiul dintre Rusia și Ucraina. Cum se vede România