Patronul Constam, buzoianul Ion Mănescu, în vârstă de 78 de ani, a fost răpus de infecția cu virusul SARS CoV-2. Mănescu a murit în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Buzău, acolo unde se afla de mai multă vreme. Se pare că el nu era vaccinat anti-COVID.
Ion Mănescu a fondat și condus din anul 1996 Constam Grup, companie care a luat naștere ca o afacere de familie, orientată către domeniul construcțiilor. Între timp, afacerea s-a dezvoltat iar grupul a devenit unul dintre cei mai reprezentativi jucători din domeniul construcțiilor din România, furnizând servicii și produse pentru proiecte importante de infrastructură precum Autostrada Soarelui, tronsonul de autostradă Sibiu-Nădlac, fundațiile a 50% dintre centralele eoliene din România și numeroase cartiere rezidențiale.
Afacerea familiei va fi dusă mai departe de cei doi fii ai lui Ion Mănescu, Florentin și Bogdan Mănescu, care lucrau alături de tatăl lor.
Sursa: Realitatea de Buzau