O minoră în vârstă de 12 ani, dată dispărută în data de 8 aprilie de către mama sa din comuna Bătrâni, județul Prahova, fost găsită de polițiști în localitatea buzoiană Săhăteni.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu un bărbat în vârstă de 29 de ani. Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

În urma probatoriului administrat față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCe nume se sărbătoresc de Florii
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET