Ziua Națională a României a găsit Primăria Cochirleanca fără primar și viceprimar. Instituția a fost lăsată în grija unui consilier local după ce ambii șefi ai Primăriei au intrat în concediu medical.

Problemele de sănătate ale celor doi au apărut săptămâna trecută, după ce un schimb de replici degenerat în bătaie i-a trimis pe patul de spital. Surse din Primărie spun că doar vicele ar fi fost cel care a încasat pumnii și picioarele, motiv pentru care, la scurt timp, s-a și internat la UPU Buzău.

La scurtă vreme însă, și primarul Nicolae Stancu a intrat în concediu medical, delegând atribuțiile unui consilier local de încredere.

Marți dimineață, poliția și ambulanța au ajuns la sediul Primăriei Cochirleanca după ce viceprimarul Marius Putinică a sunat la 112 și a anunțat că a fost victima unei agresiuni petrecute chiar pe holurile instituției. Potrivit viceprimarului, agresorul ar fi fost nimeni altul decât edilul Stancu, prieten apropiat și coleg de partid.

Relațiile dintre cei doi s-au răcit, după ce viceprimarul Putinică l-ar fi anunțat pe edil că va candida împotriva sa la alegerile locale de anul viitor.

Articolul precedentConsiliul Județean anunță demararea lucrărilor de asfaltare pe mai multe drumuri din județ
Articolul următorMomente emotionante la IJJ Buzau. Schimb de stafeta intre generatii