Ministerul Educației a anunțat că numărul unităților de învățământ aflate în scenariul roșu a ajuns, luni, la 1.259, cu 219 mai multe față de vineri, potrivit realitatea.net 

Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, luni, la 12:00, situația în țară era următoarea:

– în Scenariul 1, care presupune participarea fizică a preșcolarilor și elevilor la cursuri, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară, se află 10.790 de unități de învățământ.

– în Scenariul 2 sunt 5.235 de unități de învățământ. Acest scenariu presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și revenirea parțială, prin rotație de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.

– În Scenariul 3, care presupune participarea online, se află 5.607 unități de învățământ. 313 dintre acestea figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de Covid-19 înregistrate, iar 946, ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare, precizează ministerul. 

Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate – numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Adrian Solomon, deputatul „cu de toate” se declară comunist. Recidivist la scandaluri publice
Articolul următorÎnceput de săptămână marcat de un cutremur