Deschiderea acestor discuţii este rezultatul unui acord greu obţinut.

Negocierile de aderare la blocul comunitar vor fi lansate oficial, marți, 25 iunie, la Luxemburg, de Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană. Acestea vor avea loc în cadrul unei conferinţe interguvernamentale (CIG).

UE-27 va deschide oficial discuţiile cu Ucraina marţi după-amiază, în jurul orei 15:30 (13:30 GMT), după care urmează Republica Moldova, potrivit unei surse diplomatice citate de Agerpres.

Deschiderea acestor discuţii este rezultatul unui acord greu obţinut între 26 de ţări ale UE care au fost nevoite să-şi folosească ingeniozitatea pentru a convinge cea de-a 27-a țară, Ungaria lui Viktor Orban, să nu blocheze procesul.

Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene deschiseseră calea pentru negocieri de aderare la mijlocul lunii decembrie 2023. Însă, prim-ministrul Ungariei s-a opus vehement, spunând că nu sunt întrunite condițiile necesare.

Viktor Orban a părăsit masa negocierilor

În cele din urmă, Viktor Orban a acceptat să părăsească masa negocierilor la summitul liderilor UE-27 din decembrie, iar cei 26 de omologi ai săi au decis să deschidă negocieri de aderare cu Kievul şi Chişinăul.

La 7 iunie, Comisia Europeană a considerat că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit acum toate condiţiile prealabile pentru aderare.

După deschiderea oficială a conferinţei interguvernamentale, negociatorii vor analiza mai întâi legislaţia celor două ţări pentru a verifica dacă este compatibilă cu cea a Uniunii Europene. Această etapă, cunoscută sub numele de „screening” în jargonul Bruxelles-ului, durează în mod normal între unul şi doi ani, au explicat surse diplomatice.

Însă, pentru Ucraina și Republica Moldova procesul va fi accelerat, pentru că oficialii europeni „au deja o idee destul de clară” asupra situației, conform diplomatului european, care a vorbit sub protecția anonimatului.

Totuși, vor trece câteva săptămâni, dacă nu chiar luni, până când diferitele capitole de negociere vor fi efectiv deschise. Este puţin probabil ca acestea să fie deschise înainte de sfârşitul acestui an. La 1 iulie, Ungaria, care nu are prea mult entuziasm pentru primirea Ucrainei, preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE, ce reuneşte miniştrii celor 27 de state membre.

Solicitările Comisiei Europene către Ucraina

Executivul european i-a cerut Ucrainei să ia măsuri pentru a combate corupţia. În plus, Comisia Europeană a cerut fie acordată o mai mare atenţie minorităţilor, o măsură solicitată insistent de Budapesta din cauza prezenţei unei comunităţi maghiare în Ucraina.

Uniunea Europeană a acordat Ucrainei statutul de ţară candidată în iunie 2022, într-un gest extrem de simbolic, la câteva luni după începutul războiului declanşat de Moscova, precum şi Republicii Moldova vecine.

Deschiderea negocierilor este doar o etapă a unui proces de aderare lung şi anevoios. Ucraina, o ţară cu o populaţie de peste 40 de milioane de locuitori şi o mare putere agricolă, se confruntă cu o serie de provocări pentru a adera la UE, începând cu problema ajutorului financiar.

La rândul său, Uniunea Europeană intenţionează să se reformeze pentru a face faţă acestei extinderi şi pentru a-şi îmbunătăţi guvernanţa şi procesul decizional, care este deja adesea complex cu 27 de state membre.

Articolul precedentÎncepe Turneul Stradivarius 2024
Articolul următorEURO 2024: Spania merge în optimi cu maximum de puncte