Muzeul Chihlimbarului de la Colți, unic în țară, va fi reabilitat de către Consiliul Județean Buzău!
Astăzi, printr-o hotărâre a Consiliului local Colți, la cererea Consiliului Județean Buzău, clădirea a trecut în domeniul public al județului Buzău pentru a putea fi modernizată şi adusă la standardele muzeale corespunzătoare, întrucât Primăria Colți nu avea fondurile necesare reabilitării.
Anual, Muzeul Chihlimbarului de la Colți primeşte aproximativ 15.000 de vizitatori.
„Mulțumesc consilierilor locali şi domnului primar al comunei Colți pentru votul dat şi pentru că au reuşit să-şi dea mâna pentru a salva această clădire foarte importantă pentru județul Buzău şi pentru România!”, a scris presedintele CJ, Petre Emanoil Neagu, pe pagina sa de Facebook.