Lecție de viață, oferită tuturor tinerilor. A rămas fără un picior, dat s-a ambiționat să învețe, chiar și pe patul de spital, pentru examenul de capacitate
În urmă cu câţiva ani a aflat că suferă de o boală rară de cancer osos. Tot ceea ce a urmat nu a doborât-o. nici măcar faptul că a rămas fără un picior. Dimpotrivă. A luptat şi a reuşit să sfideze soarta şi să devină unul dintre modelele generaţiei actuale de adolescenţi. Cu puternice dureri de spate, Simona Pătraşc a susţinut, astăzi, prima probă a evaluării naţionale. Deşi ar fi putut, ea nu a cerut să dea testare în condiţii speciale
În ciuda timpului petrecut mai mult prin spital, Simona a avut ambiţia de a învăţa la fel de bine în continuare şi a reuşit să termine şcoala gimnazială din Spătaru cu media 9,97. A fost prima pe clasă.
Simona vrea să devină doctor, pentru a-și ajuta semenii. În ciuda faptului că a trecut peste un eveniment îngrozitor, fata de doar 15 ani a declarat că examenul de ieri a fost cel mai greu moment din viața ei.