Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019 au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și alte structuri M.A.I., se vor afla în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Astfel, în perioada 9 – 10 noiembrie 2019, peste 1.300 de polițiștii, jandarmii și reprezentanți ai I.S.U. „Unirea” Alba, vor asigura paza și protecția celor 439 de secții de votare constituite pe raza județului Alba și vor acționa pentru prevenirea incidentelor și verificarea operativă a oricărei semnalări legată de procesul electoral.

Duminică, 10 noiembrie, 209 polițiști, alături de jandarmi și alte structuri, vor asigura măsuri de ordine și liniște publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza și protecția secţiilor de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve și echipe operative, pregătite să intervină.

Astfel, 118 polițiști vor fi constituiți în echipe operative, sprijiniți de luptători pentru acțiuni speciale, jandarmi și pompieri.

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte  materiale necesare votării la secțiile de votare, 78 de polițiști și jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

202 pompieri vor asigura desfășurarea în bune condiții a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2019.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor și au desfășurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor, fiind pregătiți să asigure intervențiile, în cazul producerii unor situaţii de urgență.

Informații pe care trebuie să le cunoașteți:

La alegerile de duminică, alegătorii pot vota la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. Alegătorul care în ziua votului se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din localitatea respectivă.

Cetățenii români își pot exercita dreptul de vot în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

În țară, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru a vota numai de către cetățenii români care au domiciliul în străinătate, dar votează în România.

Evident, aceste trei tipuri de pașaport pot fi folosite pentru a vota și de către cetățenii români care votează în străinătate.

Reamintim că și la acest proces electoral se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind alegerile pentru Președintele României din anul 2019 (https://www.mai.gov.ro/alegeri-prezidentiale-2019/).

Pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială.

Sesizați orice încălcare a prevederilor legale la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

Articolul precedentPrima ţară care face acest pas. Introduce în învăţământul primar o disciplină obligatorie despre schimbările climatice
Articolul următorAtenție, șoferi! Se pregătesc noi reguli de circulație pe E85