Două vânzătoare din Buzău au fost păcălite prin „metoda Şmen”

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Bucureşti, este principalul suspect în cazul a două infracţiuni de înşelăciune comise pe raza municipiului Buzău prin metoda „şmen”.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că, în perioada mai – iulie, bucureşteanul, sub pretextul că doreşte să schimbe mai multe bancnote de 500 lei, ar fi sustras sumele de 550 lei, respectiv 400 lei, păgubind astfel vânzătoarele de la două unităţi comerciale de pe raza municipiul Buzău.

Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi restituit reprezentanţilor unităţilor prejudiciate.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Buzău continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Articolul precedentPercheziții la locuința unui cunoscut interlop buzoian
Articolul următorAmbasadorul Germaniei vine în vizită la Buzău