De 1 Mai este posibil să plouă în toată țara. Directorul Administrației Naționale pentru Meteorologie a declarat că sunt așteptate cantități mici de precipitaţii, dar ploile vor fi peste tot, potrivit prognozelor din acest moment.

În primele zile ale lunii mai, inclusiv pe data de 1 mai va ploua.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vom avea ploi de 10 litri pe metru pătrat în cea mai mare parte din ţară, iar în sud-estul României, în zona Olteniei, vor fi chiar 12-16 litri pe metrul pătrat.

1 Mai este vinerea viitoare şi e zi liberă prin lege, iar în mod tradiţional românii făceau grătare şi ieşeau la plimbare în acea zi, ploaia vine la fix, se pare, ne ajută să respectăm în continuare măsurile de izolare.
Problema lipsei ploilor este însă una care tinde să devină cronică în agricultură.

E secetă puternică şi extremă în cea mai mare parte a ţării. Rezervă de apă în sol până la un metru este foarte mică. Situaţia este gravă în zona Moldovei şi a Dobrogei, dar şi în Bărăgan. Un pic mai bine stă regiunea de Sud-Est. Vestul ţării este şi el într-o secetă moderată.

Meteorologii spuneau că în luna aprilie ar fi trebuit în mod normal să avem o conatitate de 50-55 de litri pe metrul pătrat, în medie, şi am avut pană acum doar 7 litri la nivel naţional.

Este o secetă comparabilă cu cea din 1947, potrivit autorităţilor, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla în mai, lună în care ar trebui să avem 60 de litri pe metrul pătrat pentru că este cea mai ploioasă luna a primăverii.

În anul agricol actual, an agricol din care au trecut deja 8 luni, a plouat doar 240 de litri, din 600 cât ar fi fost normal.

Articolul precedentDoi tineri buzoieni, la un pas de tragedie
Articolul următorBuzoian de 22 de ani, arestat pentru proxenetism