Inspectorul șef al IPJ Buzău, Comisar şef de poliţie, VIRGIL-LAURENŢIU PANTAZI a transmis un mesaj către toți buzoienii cu ocazia sărbătorilor Pascale. 

”Sfintele Sărbători ale Paştelui reprezintă pentru noi toţi un prilej de reculegere, de recunoştinţă şi de speranţă. Gândurile noastre, ale poliţiştilor, se îndreaptă în aceste momente către cei singuri şi aflaţi în suferinţă şi ne alăturăm eforturile şi solidaritatea noastră pentru a-i sprijini să treacă peste aceste încercări.

Ne dorim ca fiecare dintre noi să contribuie la liniştea sufletească a semenilor noştri, pentru ca miracolul Învierii să aducă bucuria vieţii şi speranţa în casele tuturor.

Suntem onoraţi de a vă fi alături în această sărbătoare de suflet a creştinătăţii pentru că Poliţia, prin lucrătorii ei, îşi asumă responsabil misiunea de a veghea la siguranţa cetăţeanului, în spiritul respectului faţă de aproape, al principiilor moralei creştine.

Cu aceste gânduri urez tuturor sărbători fericite cu pace şi linişte sufletească.

Împreună vom lua lumină din lumină în noaptea Învierii!

Paşte Fericit!”

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău

Comisar şef de poliţie,

VIRGIL-LAURENŢIU PANTAZI

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentViitorul Ianca a câștigat cu 3-1 meciul din etapa a 4-a a play-outului, cu CSM Rm. Sărat
Articolul următorPreședintele UMPMV – Gabriel Oprea, mesaj de Ziua Forţelor Terestre Române: „România a devenit un aliat de nădejde al marilor puteri ale lumii”