Buzoiencele, egalele campioanelor ! Primul meci al anului s-a încheiat nedecis, 26 la 26
Final greu de anticipat, la meciul dintre Gloria Buzău și SCM Râmnicu Vâlcea. Una dintre cele mai intense partide disputate în acest sezon în Liga Florilor s-a terminat 26 la 26, un egal care nu ajută niciuna dintre combatante, dar care a încântat cei 2000 de spectatori prezenți în Sala Sporturilor Romeo Iamandi.
Partida a început tare încă de la început, fără nici un fel de tatonări, menajamente sau formalități, în ciuda faptului că la Buzău activează un contingent important, venit de la Râmnicu Vâlcea. În ciuda ritmului frenetic, nici campioanele, nici Gloria n-au reușit să-și impună jocul, diferența maxima dintre cele două competitoare fiind de două goluri.
Oaspetele păreau să-și fi adjudecat victoria, la câteva minute de la reluare, când au reușit să se desprindă la patru goluri, grație individualităților de excepție. Atacurile conduse de Fraga Fernandez și finalizate exasperant de precis de Kristina Liscevici au redus, pe alocuri, la tăcere, publicul buzoian.
Revirimentul roș-albastrelor s-a produs parcă de nicăieri, pe fondul unor atacuri lente, previzibile, dar cu un pivot, Subțirică, în zi de grație care a jucat aproape impecabil, secondată de omniprezenta Rotaru. De cealaltă parte, vâlcencele, multe dintre ele venite după o lună de Campionat Mondial, au început să obosească și să rateze, timorate parcă de intervențiile, pe alocuri uluitoare ale lui Blazek.
Revenite în meci, elevele lui Ovidiu Mihăilă au reușit să se țină scai de adversare. Finalul a fost unul apoteotic, cu vâlcencele irosind cu nonșalanță oportunitatea unui ultim atac prelungit. La 26-26, Gloria a avut la dispoziție 10 secunde, pentru o ultimă șarjă, atac care nu s-a soldat, însă cu modificarea tabelei.
Gloria are la dispoziție o singură zi de odihnă, întrucât pe 7 primește acasă pe CSM Slatina.