Peste 100 de jandarmi vor acţiona în perioada week-end-ului de Crăciun atât independent, cât și în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii pentru menținerea și asigurarea ordinii şi liniştii publice, respectiv asigurarea intervențiilor pentru rezolvarea situațiilor în care este afectat climatul de siguranță publică.

Jandarmii, împreună cu reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții, vor efectua verificări în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și la terase sau restaurante, pentru a proteja sănătatea cetățenilor prin descurajarea organizării unor activități care ar putea contribui la răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Ca urmare a afluenței de turişti în zona montană a județului, în această perioadă Jandarmeria Montană și-a suplimentat efectivele și a intensificat măsurile de ordine publică, jandarmii fiind pregătiţi să acționeze, zilnic, pentru asigurarea unui climat de siguranță pe traseele montane sau să intervină în situaţii de urgenţă, pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate.
Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmii Montani fac următoarele recomandări:
–    Plecați pe munte numai cu echipament adecvat anotimpului;
–    Informați- vă asupra traseelor și a prognozei meteo;
–    Evitați, pe cât posibil, deplasarea în zona montană după lăsarea întunericului;
–    În caz de nevoie, solicitați sprijinul jandarmilor montani.

”Reluăm recomandarea adresată cetățenilor și operatorilor economici de a manifesta responsabilitate prin respectarea măsurilor luate de autorități pentru limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19. Totodată, Jandarmeria Buzău va intensifica în această perioadă acţiunile în mediul stradal atât pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, cât și pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SAR COV 2” transmit jandarmii buzoieni.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent717 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 în ultimele 24 de ore
Articolul următorPolițiștii buzoieni vor fi la datorie în zilele de Crăciun