Instituția Prefectului – Județul Buzău și Direcția Județeană de Sănătate Publică informează că începând de vineri, 21 iulie 2023, în județ vor fi funcționale mai multe puncte de prim ajutor, care vor fi deschise in perioada de avertizari meteorologice de vreme caniculară.                   

Astfel, în municipiul Buzău sunt functionale și vor fi deschise puncte de acordare a asistenței medicale de urgență în perioadele caniculare, cu sprijinul dispensarelor medicale școlare, zilnic în intervalul orar 09:00 – 17:00, în următoarele locații:

– Sediul Primăriei municipiului Buzău (Piața Daciei nr.1) – de luni până vineri

– Piața Crâng

– Cabinet Euro Optic, bl.11BC parter, strada Dorobanți

– Piața Centrală.

La nivelul municipiului  Râmnicu Sărat, Primăria a dispus asigurarea unui punct de acordare a asistenței medicale în incinta Complexului Brâncovenesc, str. Primăverii, nr. 4., precum și a patru puncte în farmaciile din municipiu.

În orașul Pogoanele, Primăria a amenajat un punct de prin ajutor situat în incinta Primăriei strada Unirii, nr. 18, cu apă potabilă și dotat cu locuri de odihnă, coordonat de asistentul medical comunitar.

In orașul Nehoiu s-a dispus  înființarea a două puncte de prim ajutor situate în sediul Primăriei, str. Calea Mihai Viteazu, nr. 43 și în incinta Casei de Cultură ,,George Băiculescu, str. 1 Decembrie 1918 nr. 1 .

La Pătârlagele, în  incinta Primăriei, în zilele când situația o va  impune, va fi înființat un punct de acordare a asistenței medicale și distribuire de apă iar în zona pieței din localitate va fi amplasat un punct de informare cu măsuri și reguli în caz de caniculă, si aici urmând a se distribui apă celor afectați de temperaturile ridicate.

De asemenea, cu sprijinul Colegiului Farmaciștilor, farmaciile din județ, în perioadele caniculare, se vor constitui și în puncte de prim ajutor pentru persoanele aflate în dificultate.

Pe de altă parte, în zilele caniculare, în toate municipiile și orașele județului Buzău se va mări  frecvența de udare a principalelor artere de circulație, se vor monitoriza persoanele vârstnice vulnerabile la efectele caniculei și se vor crea circuite de ridicare rapidă a gunoiului menajer, urmărindu-se și menținerea curățeniei la punctele de depozitare.

Potrivit legii, punctele speciale de prim-ajutor trebuie să fie deschise din momentul în care temperaturile depășesc 35 de grade Celsius.                         

De asemenea, în perioada caniculară, Serviciul de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Buzău va demara actiuni de:

–  verificare a punctelor de prim ajutor organizate împreună cu autoritățile locale la nivelul județului;

– verificarea condițiilor igienico-sanitare privind depozitarea și neutralizarea deșeurilor periculoase;

– monitorizarea calității apei potabile și de îmbăiere;

– controlul condițiilor de depozitare și de servire a alimentelor;

– controlul lanțurilor frig pentru medicamente și vaccinuri;

– controlul respectării condițiilor de microclimat în spațiile de cazare colectivă si de lucru (internate, cămine, tabere școlare, șantiere, alte locuri de muncă).

”Conform legislației în vigoare, medicii de familie, asistenții comunitari, mediatorii sanitari vor informa și consilia populația cu privire la recomandările de care trebuie să țină cont pentru diminuarea efectelor negative ale caniculei.

Recomandăm populației:

  • reduceți deplasările la cele esențiale
  • nu vă deplasați între orele 11.00-18.00
  • consumați lichide între 2- 4 litri /zi
  • nu consumați alcool
  • dacă faceți tratamente pentru afecțiuni cronice, luați-vă medicamentele în mod regulat, cu multa apă
  • nu scoateți copiii sub 3 ani afară decât înainte de ora 9.00 și dupa ora 20.00
  • evitați mâncărurile grele și mesele copioase
  • folosiți serviciile medicale spitalicești sau de urgență doar în cazuri justificate; pentru probleme curente de sănătate anuntați telefonic medicul de familie.” se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de presă Instituția Prefectului – Județul Buzău

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCOD PORTOCALIU de CANICULĂ și vijelii puternice: rafale de 100 km/h
Articolul următorLucian Bode, după promulgarea modificărilor ce vizează ordinea și liniștea publică: De acum e lege!