Nouă polițiști, împărțiți în trei echipe,  au îmbrăcat șorțurile de bucătar și s-au întrecut azi în arta culinară. Proba măiestriei lor a ajuns pe masă unor bătrâni dintr-un centru rezidențial din județ. Concursul a fost câștigat de trioul delegat de  Serviciul de Acțiuni Speciale

Au schimbat, pentru cîteva ore, epoleții cu uniformele de bucătar și au trecut la cratiță. Trei echipe două de la Buzău și una de la Rîmnicu-Sărat s-au întrecut în ale bucătăriei. Preparatele lor au fost servite, mai apoi, bătrînilor dintr-un centru rezidențial din județ. Ca și cum  ipostaza inedită în care s-au aflat azi n-ar fi fost destul de dificilă, polițiștii au trebuit  să conceapă meniuri de post. Este a cincea ediție în care oamenii legii gătesc în scop caritabil.

După o sesiune severă de jurizare, cîștigători au fost declarați reprezentanții Serviciului de Acțiuni Speciale. Mai importantă decît titlul cîștigat azi a fost misiunea de a-i servi pe cei 25 de bătrîni din centrul rezidențial.

 

Articolul precedentCunoscuta creatoare populară, Adela Petre, a încetat din viață
Articolul următorAproape 100 de percheziții la persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun