Lucrări aproape de finalizare pe DN 10, zona Măgura

Prefectul Județului Buzău, doamna Carmen Ichim, s-a deplasat pe DN 10 Buzău-Brașov în zona Măgura, acolo unde lucrările de consolidare și refacere a carosabilului la km 26+430 și km 26+830 au ajuns în etapa finală – cea a turnării covorului asfaltic.

Începând din luna octombrie a anului trecut, în cele două puncte au fost forate câteva zeci de găuri de 25 de metri adâncime în care s-au turnat coloane de beton pentru stabilizarea terenului, s-au amenajat canale marginale pentru colectarea apelor pluviale, a fost refăcută o subtraversare (podeț de beton) care să permită drenarea apei și, de asemenea, a fost refăcută fundația drumului pe o lungime totală de aproape 200 de metri.

Reamintim faptul că, în cursul anului 2018, în zonă s-au activat două importante alunecări de teren care au afectat puternic starea Drumului Național 10, cele mai grave probleme fiind înregistrate la km 26+830 unde o porțiune din carosabil s-a surpat, determinând restricționarea circulației pe un singur fir.

Articolul precedentBătut cu bestialitate chiar în curtea Spitalului Județean
Articolul următorTransbus, la Monteoru