Astăzi, ambasada Israelului la București, în parteneriat cu cea a Germaniei au lansat cu sprijinul Fundațiilor Laude-Reut și M&V Schmidt, volumul “Copacul cu rădăcini de 1700 de ani. O istorie a evreilor în Germania și în Europa Centrală”. Fix acum, cand războiul răvășește din nou Europa este nevoie să facem un apel la memorie. Cartea cuprinde texte cu tema antisemitismului și a extremismului și vă invit să o lecturați. Cu mare onoare am participat la acest eveniment, alături de ambasadorii Germaniei și ai Israelului la București, alături de ministrul Educației și cel al Culturii. O felicit pe doamna Tova Ben, presedinta și fondatoarea Fundației Laude-Reut, dar și pe toți cei care au organizat acest eveniment de excepție. Sper ca această carte să fie un nou apel la conștiință și să ne trezească în aceste vremuri tulburi.

Timpuri în care nu doar războiul, ci și prețurile ne tulbură și tot mai multe ne devin inaccesibile. Guvernanții încearcă să țină și ei pasul cu inflația. La promisiuni sunt cei mai buni, ne e buzunarul plin de ele. Chiar dă și pe afară. Am spus-o și o repet: am mari așteptări de la această coaliție. Până acum, doar câțiva dintre liderii ei s-au achitat de sarcini. Restul sunt încă așteptați să livreze ce au promis și, înainte de toate, stabilitate în aceste vremuri tulburi. Pachetul de măsuri împotriva sărăciei nu va fi onorat luna aceasta, așa cum au anunțat guvernanții. De ce? Birocrația scufundă, din nou România! Aflăm că voucherele sociale întârzie să ajungă la oamenii care abia mai fac față de la o zi la alta. Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat că abia acum sunt confecționate cardurile, deși acestea ar fi trebuit să fie primite de cei mai vulnerabili dintre noi pe 1 iunie, adică peste doar două zile. După faza de tipărire, urmează inscripționarea și distribuirea lor prin Poșta Română. Apoi, ulterior vine și alimentarea cu bani. Adică acei 4 lei pe zi, care ar trebui să fie stavilă în fața prețurilor tot mai mari. Astfel, oamenii ar putea beneficia de acest ajutor abia din luna iulie, în vreme ce alimentele de vin un lux pentru tot mai mulți dintre noi. Nu sunt un mare fan al acestei peticeli făcute de Guvern. Da, este nevoie de niște ajutoare pentru cei mai săraci dintre români, dar este nevoie de măsuri urgente care să redreseze economia. Din păcate, fix acele decizii care să aducă plus valoare, pentru noi toți, întârzie să fie aplicate. Sursa tuturor crizelor nu e războiul, conflictul din țara vecină doar accentuează neajunsurile. Prețul energiei este încă ridicat, iar acum, pentru că și consumul a scăzut, românii nu mai resimt atât de mult, în mod direct, povara facturilor nesimțite. O resimțim indirect, prim prețuri uriașe și dezechilibre tot mai mari în piață. Costul fiecărui serviciu sau produs este afectat de cel al energiei.

Aleșii patriei nu au găsit nici acum o soluție care să corecteze traiectoria ascendentă a facturilor care ne sufocă. Nu putem să nu ne întrebăm ce se va întâmpla la iarnă, mai ales că războiul lui Putin amplifică acest tsunami care se lovește de toate statele Europei. Doar că alte națiuni au luat deja măsuri de corectare a crizei. Prima a fost Spania, încă din luna septembrie a anului trecut. O parte din profitul făcut de furnizori și distribuitori s-a întors la stat, care a direcționat banii către populație sau în investiții de infrastructură menite să asigure un flux suficient de ieftin pentru consumatori. Mai mult, Madridul a plafonat la 4,4% creșterea prețurilor. Am mai dat acest exemplu, dar sunt și altele. Nu doar Madridul, ci mai toate guvernele europene au intervenit ferm pentru a stopa creșterea prețurilor. La noi însă, tot statul este cel care profită pe spinarea și lacrimile noastre. Sume uriașe din tva-aul plătit la aceste facturi ajung în visteria națională. Și nu doar din cele de la energie, ci din cele la produse sau servicii.

Gaura din buget este acoperită tot din buzunarele noastre. Dar, așa cum ne explica și domnul profesor Coșea, acest sistem prin care aleșii încearcă să peticească bugetul nu este unul sănătos și va duce la canibalism economic. Atâta timp cât nu se rezolvă criza din piața energiei, efectul de bulgăre de zăpadă va lovi crunt în toate sectoarele și, precum se întâmplă cu piesele de dominio, toate vor fi puse la pământ de incapacitatea coaliției de a interveni ferm și în interesul poporului. Observăm deja ecourile negative în economie. Falimentele au atins noi recorduri nedorite iar experții avertizează că vârful va fi atins la toamnă. Firmele închise înseamnă șomaj, sărăcie și bani mai puțini la stat. Nu trebuie să fi specialist în economie ca să realizezi că aceste dezechilibre vor fi adâncite și mai mult în următoarea perioadă. Războiul de la granițe se intensifică pe zi ce trece dar, pentru că nu mai cad bombe peste Kiev, parcă ne-am plictisit de acest conflict. Refugiați încă ne trec granițele, mânați de dorința de a scăpa de armata de criminali și violatori a lui Putin. Parcă ne-am obișnuit cu sunetul șenilelor care mărșăluiesc neobosite în misiunea lor de a aduce moarte peste Ucraina. Dar moartea adusă în Ucraina va cuprinde și alte colțuri ale lumii, care se va confrunta cu o apocalipsă alimentară fără precedent în ultimii 80 de ani. Iar România se află la granița dintre bine și rău, dintre nou și vechi, dintre Europa și Rusia care nu se va opri dacă liderii lumii nu vor face front comun împotriva dictatorului care se visează mai mare decât însuși Petru, țarul care a clădit Imperiul Rus modern.

Ursula von der Leyen, sefa Comisiei Europene, a declarat că liderii UE nu au ajuns încă la un acord privind cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Kremlinului. Acest set prevede interdicția importurilor de petrol rusesc. Pe voci diferite vorbesc ungurii, aliații de de încredere ai lui Putin. Turica și Italia, par a fi și ele state care nu vor să renunțe la legăturile economice cu Moscova. Rusia nu pare însă afectată de război și de sancțiunile impuse până acum. Spre exemplu a continuat în luna aprilie a acestui an să exporte petrol prin porturile de la Marea Neagră și Marea Azov. Mai mult de atât, specialiștii care au monitorizat transporturile spun că aproape 80% din cantitatea de petrol a ajuns în state membre NATO.

Potrivit unui raport realizat de Grupul de Monitorizare al Mării Negre și de Institutul de Studii Strategice al Mării Negre, doar în prima lună de război a exportat petrol și produse derivate în valoare de 7, 4 miliarde de dolari, echivalentul a 1090 de rachete Kalibr. Datele arată că dintre statele care au primit petrol rusesc în luna aprilie, Turcia este cel mai mare importator și a cumpărat mai mult de 31% din cantitatea totală de produse petroliere care au ajuns în statele europene. Pe locul doi se află Grecia, cu peste 23%. În acest context, Ucraina pare lăsată în voia sorții, în ciuda eforturilor făcute de SUA, Marea Britanie sau alte state, aflate- ca și România, în prima linie.

Astăzi, vedeți în exclusivitate la Realitatea Plus ce spun foști șefi din KGB despre Vladimir Putin. Spioni de top au făcut analiza momentului și au preconizat data la care se va sfârși acest război sângeros. Urmează două ore încărcate cu dezvăluiri incendiare.

Un editorial semnat de Alexandra Pacuraru si Adrian Dragomir.

Articolul precedentCe se întâmplă cu dosarele greilor din politică. TUDOREL TOADER: Decizia CCR va produce efecte – VIDEO
Articolul următorApel donații-mărturii pentru BAGAJELE ABANDONULUI