Meciul dintre Rapid și Gloria trebuia să se dispute în Ștefan cel Mare, dar a fost relocat, în ultimul moment, în Regie
În lipsa opțiunilor, meciul dintre Rapid și Gloria se va disputa în Regie, arenă pe care alb-vișiniii au încercat s-o evite, cel puțin pentru o lună, perioadă în care ar fi fost aplicate diverse tratamente suprafeței de joc. Ieri, se anunțase că partida se va juca pe stadionul rivalilor din Ștefan cel Mare, acolo unde rapidiștii găsiseră înțelegere. Fanii alb-roșii au amenințat cu represalii, astfel că gruparea vișinie a fost nevoită să găsească o soluție de urgență.
Inițial, Rapid apelase la alte grupări precum, Astra și Voluntari . De fiecare dată, din varii motive, s-au lovit de refuzul șefilor cluburilor amintite. De asemenea, au fost vehiculate și alte variante, precum Clinceni, Tunari sau Berceni, dar aceste stadioane nu întrunesc condițiile minime pentru a găzdui un meci din Liga a ii-a .Cum în Ștefan cel Mare nu se va putea juca, partida cu Gloria a fost mutată, din nou, în Regie.
Atât Daniel Pancu, cît și alți oameni de fotbal, fani ai Rapidului și nu numai, au reclamat în mai multe rânduri condițiile jalnice în care se prezintă suprafața de joc de pe arena din Regie.