Se complică povestea în jurul morții prin înec a unui copil de 12 ani din Pietroasele. Este avansată ipoteza unei crime comise de un alt copil

Vestea morții prin înec a unui copil de 12 ani în canalul de irigații de la marginea satului a zguduit, zilele trecute, întreaga comunitate din Pietroasele. Copilul a fost înmormântat miercuri, după ce trupul său a stat mai multe zile la IML pentru investigații. Apropiații lui Marian, poreclit ”Canată”, susțin că acesta a fost omorât de un puști din sat și așteaptă ca oamenii legii să-și facă datoria.

Pentru părinții lui Marian Biru, din satul Pietroasa Mică, primele semne că asupra lor se abate năpastă mare au venit joi, 16 august, când au aflat că fiul lor de 12 ani a dispărut în timp ce se afla la scăldat cu alți puști din sat.

Le-a întărit convingerea că băiatului i s-a întâmplat ceva rău vestea că pe unul dintre malurile canalului de irigații alimentat din râul Buzău se află hăinuțele și încălțămintea acestuia.

Încă din seara aceleiași zile, autoritățile au fost puse în alertă. Un pescar apucase să sune la 112 pentru a le comunica pompierilor că a găsit hainele copilului pe malul canalului de irigaţii. Imediat, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Neron Lupaşcu» au fost trimise pentru căutarea copiulului un echipaj de căutare salvare cu barcă şi un echipaj SMURD.

Deoarece canalul are o adâncime de 2,5 metri iar apa era foarte tulbure la acel moment, pompierii au sistat căutările în prima seară și au solicitat pentru a doua zi ajutorul unui echipaj de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. La scurt timp, aceştia au scos copilul din canal.

Trupul băiatului a fost transportat la Morga spitalului județean iar polițiștii au deschis o anchetă. La scurt timp, apropiații familiei îndurerate au început să primească zvonuri conform cărora moartea lui Marian nu ar fi survenit accidental, ci fusese provocată.

Reprezentanții Poliției județului Buzău spun că au încadrat înecul copilului la moarte suspectă însă nu pot confirma deocamdată suspiciunile rudelor. Există o anchetă în desfășurare, care, spun polițiștii, va lămuri împrejurările în care s-a produs tragedia. Nu este exclusă în acest moment nicio variantă privind cauza decesului.

Familia nenorocită după această tragedie mai are doi copii, o fată în clasa a opta și un băiat mai mare, plecat la muncă în străinătate. Marian avea 12 ani și era elev în clasa a șasea la Școala din Pietroasele.

Articolul precedentTrei tineri în stare gravă, după o depașire riscantă
Articolul următorBicicliști spulberați de o mașină. Unul dintre ei a murit