În perioada 27.01.2021, ora 08.00 – 28.01.2021, ora 08.00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău au gestionat 23 de evenimente, din care o misiune de stingere a unui incendiu, o misiune de descarcerare, opt misiuni de recunoaştere la obiectivele din zona de competenţă și 13 cazuri S.M.U.R.D. pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. Totodată, pompierii continuă să asigure suportul operaţional şi fluxul informaţional la nivelul Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Buzău.

Miercuri, în data de 27.01.2021, la ora 19:48, prin sistemul unic 112 a fost primit un apel de urgenţă ce semnala un eveniment rutier produs pe raza comunei Verneşti din judeţul Buzău. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale (o ambulanţă S.M.U.R.D., o autospecială de stingere cu apă şi spumă, şi o autospecială de descarcerare) din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău.

Ajunşi la faţa locului au identificat un autoturism aflat în afara părţii carosabile, iar în interiorul acestuia, o victimă încarcerată. După extragerea victimei şi acordarea primului ajutor medical la faţa locului, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Buzău. Concomitent s-au luat măsuri pentru a preîntâmpina apariţia unui incendiu, prin deconectarea bornelor autoturismului, şi îndepărtarea acestuia din apropierea căii ferate Buzău-Nehoiaşu.

În data de 28.01.2021, la ora 00:44, forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţişu s-au deplasat pe raza localităţii Cătina din Judeţul Buzău, în urma unui apel de urgenţă ce semnala un incendiu la o proprietate particulară. Către locul indicat s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă S.M.U.R.D. Ajunşi la faţa locului, au constatat că incendiul se manifesta în zona acoperişului clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 40 m2, cu posibilitate de extindere la întreaga locuinţă.

Pompierii au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite, stabilind la final şi cauza probabilă de incendiu ca fiind coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentNereguli silvice sancţionate de către poliţiştii Secţiei de poliţie rurale Pârscov
Articolul următorINCENDIU la Spitalul Matei Balș, din Capitală. Planul ROȘU, activat