Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului RĂUCESCU COSTEL, la data faptei inspector în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

 În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În ziua de 11 martie 2021, inculpatul Răucescu Costel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la un comerciant de la un  complex turistic din județul Buzău suma de 500 de lei, pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu aplica acestuia o sancțiune contravențională ca urmare a unui control efectuat anterior. În 12 martie a.c. s-a dispus controlul judiciar în cazul inculpatului. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Buzău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCod galben de ploi în județul Buzău
Articolul următorTurbulent reţinut de poliţiştii râmniceni