În data de 28 decembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Buzău, au organizat şi desfăşurat ieri, în intervalul orar 11.00-18.00, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea abaterilor rutiere referitoare la acordarea de prioritate de trecere a pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi a autovehiculelor ce rulează pe drumul prioritar.

Poliţiştii au acţionat în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc ridicat, pentru a preveni evenimentele rutiere şi pentru creşterea sigutanţei rutiere în intersecţii şi în zonele unde sunt amplasate marcaje pietonale. Pe durata acţiunii, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale și au reținut 7 permise de conducere pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor şi autovehiculelor.

De asemenea, polițiștii au acționat și pentru combaterea vitezei excesive. În cursul zilei de ieri, aparatele radar amplasate pe drumurile din judeţ, au înregistrat 19 autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 4 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză în localitate – 111 km/h – a fost înregistrat de aparatul radar, autovehiculul unei femei de 36 de ani, din București, ce rula pe DN2E85, în localitatea Mărăcineni.

Sancţiuni contravenţionale au mai primit şoferii care nu au purtat centura de siguranţă (4), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (5), dar şi 14 sancţiuni pentru alte abateri în trafic, fiind aplicate în total 58 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute în vederea suspendării 12 permise.

Tot ieri, poliţiştii rutieri au întocmit două dosare penale la regimul rutier pentru conducerea pe drmurile publice al unui vehicul având permisul de conducere necorespunzător categoriei și pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBuzoian urmărit la nivel național depistat într-un hotel din Focșani
Articolul următorScandalagiul Ion Pecioacă a murit pe treptele postului de poliție Mărăcineni