În data de 13 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Buzău, au organizat şi desfăşurat ieri, o acţiune pentru reducerea numărului de accidente în care sunt implicate vehiculele destinate transportului de mărfuri. Poliţiştii au verificat astfel, legalitatea desfăşurării acestor transporturi, gradul de siguranţă rutier pe care îl prezintă autovehiculele, precum şi deţinerea documentelor specifice transporturilor.

Acţiunea a fost desfăşurată pe principalele drumuri din judeţ. Ca urmare a activităţii poliţiştii au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normeler OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Tot ieri, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 231 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 26 de permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 66 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 11 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză pe timp de noapte– 184 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat, din Bacău, de 32 de ani, ce rula pe DN2E85, în afara localității Cioranca.

Sancţiuni au fost aplicate și şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă(31), pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor(10), dar şi 40 pentru alte abateri în trafic.

Alte 15 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru nerespectarea priorității de trecere, pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale, dar și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

79 de pietoni, bicicliști şi căruțași au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic. Aceștia au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste  68.000 de lei.

De asemenea, au fost întocmite trei dosare penale pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de conducere i-a fost suspendat, dar și pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor susbstanțe.

În unul din cazuri este vorba despre un bărbat de 36 de ani, din Botoșani, care a fost depistat conducâbd autoturismul pe DJ 100 H, în Vernești. În urma testării șoferului, cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de –0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentIntervenții ale pompierilor de la ISU Buzău
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET