În această dimineață, în jurul orei patru și jumătate, pompierii buzoieni au fost solicitați prin sistemul unic de urgență 112, să intervină la un incendiu izbucnit la un operator economic de pe raza localității Istrița de Jos din comuna buzoiană Săhățeni.

Către locul indicat s-au deplasat de urgență peste 35 de pompieri dotați cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U Buzău, fiind sprijiniți de două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Mizil. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că incendiul se manifesta generalizat la mansarda și acoperișul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 600 de metrii pătrați.

În interiorul clădirii, din fericire nu au fost surprinse persoane, cei aflați înăuntru autoevacuându-se până la sosirea pompierilor.

Având în vedere pericolul propagării incendiului la stația GPL din apropiere, existând un risc ridicat de explozie, pompierii au format în paralel mai multe dispozitive de stingere și de limitare a propagării, lucrând pe mai multe fronturi, pentru localizarea și lichidarea rapidă a incendiului și înlăturarea pericolelor generate de acesta.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ 4 ore de luptă cu flăcările. Datorită intervenției eficiente a pompierilor focul nu s-a extins la restul clădirii sau la vecinătăți.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentO familie cu un copil de 10 luni s-a rătăcit în munți
Articolul următorBilanț CoVid-19, 25 aprilie: 1.542 cazuri noi, 127 decese, 1.358 pacienți în ATI