Noaptea trecută, în jurul orei 23:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Neron Lupașcu” al județului Buzău a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o hală din localitatea Mărăcineni.

La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat în interiorul halei pe o suprafață de aproximativ 250 mp. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 00:30. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentUrmează trei zile de caniculă
Articolul următorRomânia, între două coduri meteo: avertizări de caniculă, dar și de ploi torențiale – HARTA