Două noi focare de pestă porcină sunt confirmate în Căldărăști și Padina

Am scăpat doar pentru moment de amenințarea pestei porcine africane. La doar câteva luni de la închiderea tuturor focarelor izbucnite la nivelul județului Buzău, două noi focare sunt confirmate în Căldărăști și Padina.

Direcția Sanitar Veterinară a anunțat că a fost confirmată prezența virusului PPA în două gospodării din cele două localități aminitite. În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit și au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării PPA.

Gospodăriile respective au fost plasate sub supraveghere oficială, s-a realizat dezinfecția, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor, precum și a mijloacelor de transport.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău s-a reunit sâmbătă pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul și combaterea bolii, precum și a zonelor de restricții.

Articolul precedentAccident cu 5 victime la Țintești
Articolul următorSfârșit tragic pentru un tânăr de 24 de ani