În ziua de 13 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 159 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 40 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Ieri, în intervalele orare 09.00 – 12.00 şi 16.00 – 19.00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Buzău, au acţionat pe linia combaterii indisciplinei pietonale. În urma activităţilor, poliţiştii au identificat şi consiliat 57 de pietoni, cu privire la respectarea normelor rutiere.  

Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistând 55 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 12 conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză în localitate – 169 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 43 de ani, din Bacău, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Poşta Câlnău.

Alte 19 permise de conducere au fost reţinute pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru neacordare de prioritate şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (24), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (5), dar şi 22 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 55.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentUn bărbat de 69 de ani din comuna Berca a furat o bicicletă lăsată neasupravegheată şi neasigurată
Articolul următorBuzoian surprins de polițiștii locali când sustragea motorină din TIR-ul pe care lucra